DESPRE NORDIS

Dezvoltarea imobiliară este o direcție a companiei noastre care s-a modelat în ani de muncă, timp în care ne-am implicat în toate aspectele ce alcătuiesc un proiect imobiliar.

Suntem o echipă cu o experiență considerabilă în dezvoltarea, promovarea, vânzarea, închirierea și administrarea proiectelor imobiliare cu destinație rezidențială sau office.

După peste 10 ani în care am lucrat cu seriozitate dar și cu multă plăcere pe piața imobiliară premium, am decis să integrăm experiența și cunoștințele acumulate într-un proiect care să cuprindă toate acestea, sub un singur nume – Nordis Residence.

În spatele proiectului Nordis Residence se află pasiunea, imaginația, flexibilitatea și curajul în fața noilor provocări, a întregii echipe, ce reflectă cu acuratețe nevoile și dorințele cumpărătorilor, având la bază interacțiunea pe care echipa noastră a avut-o cu mii de clienți de-a lungul activității companiei.

Ne-am propus să ridicăm standardele existente pe piața imobiliară, să le oferim clienților tot confortul de care au nevoie și astfel să merităm încrederea lor. Ne adaptăm în fiecare zi și integrăm solutii noi și moderne pentru fiecare proiect.

Cu toate acestea în minte, am dezvoltat Nordis Residence – Herastrau Park, un ansamblu rezidential Premium, care ne dorim să devina casa ideală – ACASĂ – pentru cei care vor locui aici.

Fiecare ansamblu Nordis Residence are la bază pasiunea și determinarea de a fi cei mai buni. Vă invităm să rasfoiți câteva dintre proiectele noastre.

Start typing and press Enter to search